Cel mai mare Gulliver, Alphonse Mucha, cărţi la metrou
● Dacă aveți drum pe la Sibiu, acum sau în toamnă, și vreți să‑i faceți o bucurie unui copil, luați-l de mînă și mergeți să vedeți spectacolul lui Alexandru Dabija Cel mai mare Gulliver (textul lui Gellu Naum). Muzica e semnată de Ada Milea. (Ana Maria Sandu)
● Atenţie, se deschid cărţile! Metrorex şi Editura Litera propun călătorilor-cititori o campanie de încurajare a lecturii. Călătorii surprinși citind o carte primesc încă una, împreună cu un semn de carte. În perioada 18-22 iulie, de luni pînă vineri, în intervalul 9-11. (Matei Martin)
citiţiUn teatru cool?
Piaţa culturală de la Berlin a fost mereu agitată. Dar parcă nicicînd nu au fost turbulenţe mai mari ca în această vară. Preconizata schimbare a directorului (intendentului) de la Volksbühne a provocat deja un cutremur cu numeroase replici.
citiţiDespre „petele albe“ din cultura română
„A fost și o aventură existențială, nu numai intelectuală, tocmai din cauza dubiilor pe care le păstrez în privința unor soluții cu privire la sexualitate și societate, asupra felului în care sexualitatea modifică mecanismele mentalitare, dar și invers, modul în care acestea din urmă modifică mecanismele sexuale.“
citiţi„Omulan nu vorbeşte şi nu e de vînzare“ – interviu cu Matei BRANEA
„Avem mare noroc cu Anim’Est-ul. Festivalul are în fiecare an competiția românească în care vezi tot ce se face într‑un an în comparație cu ce se face în alte părți. Și, vrînd-nevrînd, îți dai seama care e nivelul. La noi nu există încă o școală de animație.“
citiţi„Cînd eram copil, citeam cărţi în faţa televizorului“ - interviu cu David NICHOLLS
„Cu siguranţă mi-a fost mai greu să scriu în primii ani de după succes – prea mult zgomot în jur, prea multe distracţii. Am citit şi am acordat interviuri despre O zi vreme de trei ani de la publicarea cărţii, astfel că devenise foarte greu să scap de personajele din acea carte şi de vocile lor.“
citiţiCapote pe scurt
E vorba de paisprezece proze scurte pe care tînărul Capote le-a scris între 16 şi 23 de ani.
citiţiInformaţia ca performance
Ioana Păun reclamă un dublu standard al statului român: pe de o parte, acceptă tacit torturarea „teroriştilor“ pe teritoriul său de către CIA, pe de altă parte, condamnă torţionarii din regimul comunist.
citiţiÎn numele trecutului
Un crime thriller cu o tematică controversată, care atinge problema memoriei Holocaustului sub forma unei intrigi clasice de răzbunare – un fost prizonier de la Auschwitz, ajuns acum printre ultimii supravieţuitori (interpretat de Christopher Plummer), se hotărăşte să caute soldatul german care i-a ucis familia.
citiţiLegea lui Róisín Murphy
În 2015, după o pauză de opt ani, Róisín Murphy își lansa cel de-al treilea album de studio. Hairless Toys acta, spuneam atunci, încîntător și straniu, fiind o capodoperă pop care nu avea, paradoxal, nici o șansă s-o readucă pe artista irlandeză acolo unde o lăsase discul din 2007, masivul Overpowered.
citiţiMicul balon alb al lui Magritte
Trebuie să-ți notezi, nu pentru că ai uita locurile (pentru asta sînt fotografiile și eventuala memorie a sensibilității momentului), ci pentru că numai așa poți reveni, reciti experiența. Am, fără să fiu deloc un „shooter“ avid, cu mult peste zece mii de fotografii din locurile pe unde am fost în ultimii cinci ani.
citiţi„Folosesc toată experienţa de viaţă în regie“ – interviu cu regizoarea Geanina HERGHELIGIU
Este din Bucovina. Licențiată în drept și regie de teatru. Istoria ei personală include, pe lîngă pasiunea pentru literatură și teatru, și pledoarii și găsirea de soluții juridice. Poate, de aceea, alegerile și punerile sale în scenă beneficiază de un grad sporit de maturitate și de înțelegere a lumii.
citiţi- 1
- 2
- 3
- Ultima pagina

Pentru cititorul obișnuit cu literatura de azi, textele antice au și avantaje, și dezavantaje. Vechimea și succesul repetat ale unei opere copiate, editate, traduse de nenumărate ori sînt garanții ale calității și universalității mesajului său.
citiţi
Tot nu știm motivul pentru care, în anul 8 al erei noastre, Octavian Augustus a decis să-l relege pe Ovidiu în îndepărtatul Tomis. Pedeapsă aspră, totuși cu ceva înlesniri – poetul avea dreptul să ia cu el sclavi, iar exilul nu era însoțit și de confiscarea averii, cum se întîmpla de regulă în cele mai multe cazuri.
citiţi