Cătălin ŞTEFĂNESCU | fără doar şi coate

Perlele de la Bac

Fac parte din programul nostru anual. La fel ca sărbătorile și concediile. Un an fără ele e un an incomplet, trist, nereușit, pierdut. La fel cum se umple de urări în perioada sărbătorilor – și de poze în cea a concediilor –, rețeaua socială duduie de „perle“ în zilele în care tinerimea noastră dă Bac-ul. Și unde nu mai începem să ne tăvălim de rîs, să ne facem la cruci cu nemiluita, să crăpăm de entuziasmul jocului cu această supremă șfară cu motocei.

Ziarele și emisiunile de știri se întrec în a face rost cît mai rapid de tîmpeniile pe care le scrie elevimea românească prin lucrări. La fel cum, de Paști și de 1 Mai, aflăm mereu despre „petrecăreții care au luat cu asalt Litoralul, prețul cărnii de miel la vînzătorii particulari, românii au ieșit la iarbă verde, hotelierii spun că reușesc cu greu să răspundă cererii, mercurul din termometre va urca pînă la valori neobișnuite pentru această perioadă“, deci, așa cum nu se poate trece în nici un an peste formulele astea, nici peste deliciul prezentării unor enormități din lucrările de Bac ale elevilor noștri nu se poate trece. N-am mai fi oameni. Cum adică?! Să renunțăm la momentul de glorie absolută în care demonstrăm negru pe alb că „ăștia de acum“ sînt fundamental mai proști decît putea fi cel mai prost de la noi din clasă? Să lăsăm la o parte extazul de a răcni din fundul bojocilor, să ne audă toată terasa, niște elucubrații scrise de „handicapații ăștia din ziua de azi“? Asta nu se poate! Și-așa sîntem necăjiți. Și-așa ducem o viață în care ni s-a acrit de tot, sîntem furați și umiliți crunt, avem senzația că, aici, „se va alege praful“ și n-are rost să speri nimic, după cum n-are absolut nici un sens să faci ceva. Ca să ce?! N-am zis că, oricum, se-alege praful? Păi, atunci, cum să pierdem ocazia de a constata că lumea s-a terminat la noi, iar de-aici încolo începe neantul proștilor de azi?!

E trist și deprimant să vezi voioșia, entuziasmul și pasiunea cu care unii își umflă piepturile și crapă de dorința de a capta cît mai multă atenție, pentru a cita jucînd „cu talent“ din lucrările „analfabeților și terminaților ăstora de azi“. E profund deconcertant să auzi a miliarda oară cum era „pe vremea noastră, cînd aveai o frică de prof și, dacă făceai pe nebunu’, ți-o luai imediat în freză, nu stăteai să te tocmești și cutare, da’ bine ne făcea că ne pocnea, că uite ce-a ieșit din noi acuma, nu ca retardații ăștia de azi…“. Și, dintr-odată, ne urcăm pe un piedestal de pe care începem să delirăm, zugrăvind trecutul ca pe o catedrală a luminii, care s-a dărîmat lent sub bocancii „cretinilor“ de azi. Adică, de fapt, copiii noștri. Singurii vinovați pentru profunda noastră nefericire.

Nu mai contează că orice copil primește o lume pe care unii au făcut-o pînă la el. Nu mai contează că sadismul cu care rîdem de ei e pe măsura îndărătniciei de a nu ne vedea pe noi, cu nici un chip. După cum nu contează nici măcar afecțiunea pentru propriul tău copil. Cînd e vorba să te salvezi, fie și pentru o secundă, de  valul de culpabilitate care simți că ți se va prăbuși în cap, ești în stare să muți totul, cum-necum, chiar și pe propriul copil. Ca să nu-ți treacă prin cap nici o secundă că ai eșuat. Că lașitatea și precaritatea glorioasei sintagme „pe vremea noastră“ au lăsat ca moștenire, unor copii, două lucruri mari și late: un deșert de lucruri concrete și un ocean de închipuiri. O moștenire care constă într-o așteptare colosală, ca din nimic, printr-o minune, să vină unii să ne salveze. Oricine. Copiii ăștia, că sînt cel mai pe-aproape.

Sadismul și prostia cu care hăhăim pe seama perlelor de la Bac sînt măsura în care ne răzbunăm pe unii complet nevinovați de lumea pe care au primi­t-o moștenire. Sînt măsura în care aplicăm, cu mîndrie patriotică, o etichetă unică, peste toate generațiile și peste tot ce ține de lumea „lor“. Iar cînd vorbim, prăbușiți de entuziasm, despre olimpicii internaționali de la concursurile școlare, o facem ca să ascundem nemulțumirea față de copiii noștri normali. Copiii noștri normali, care nu pot deveni toți excepționali, și nu pot veni, ca niște divizii de îngeri eliberatori, să ne salveze din delirul, din obida și din resentimentul care ne-ar îneca dacă n-am face glume proaste și n-am proiecta toată vina exact pe ei și pe „generația“ lor.

Da, trăim într-o lume liberă, avem dreptul să rîdem de orice. Da, unora dintre noi ni se pare că aveam o responsabilitate mai mare cînd eram de vîrsta „lor“. Da, unii dintre noi pot spune liniștiți că au făcut cariere senzaționale cu educația de aici, atît pe‑a­casă, cît și în lumi competitive, civilizate. Dar nu, nu se poate contrazice faptul că un copil e o ființă care primește o lume ca moștenire. Cu cît mai precisă și mai limpede ar fi moștenirea asta, cu atît mai limitate ar fi posibilitățile de a o risipi. Uneori, lucrurile arată ca și cum am avea în mînă o bombă cu fitil aprins. Ne uităm rapid în jur și, ca să nu ne vadă lumea că aruncăm ceva pe fereastră, o aruncăm în propria casă și fugim, trîntind ușa și acoperindu-ne urechile. Kaboom!

Cătălin Ștefănescu este realizatorul e­mi­siu­nii Garantat 100% la TVR 1.

 


3 comentarii 26714 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 647, 14-20 iulie 2016

Perlele de la Bac... Bacul de la Perle!

De acord cu litera și cu spiritul articolului, domnule Ștefănescu!

Și totuși... Printre perle se găsesc și „bijuterii” cu imaginație, cu aplomb

... 

cratima asta se da mereu la examene si io nu am invatat despre ea ca am sperat ca anu asta nu se va mai da

...

O asemenea „zicere” ar merita o analiză de formă, de conținut și mai ales de sub-înțelesuri, cum ar fi, de pildă ce, cît și mai ales cum învățăm (nu numai pentru bac)! Nu sînt implicată (prin urmare nici informată cu adevărat) în învățămîntul preuniversitar, dar din modul în care se prezintă „populația” universitară e limpede că formarea personalitățiicunoașterea de sineoriginalitateainițiativaautocontrolul și alte componente din sfera educației sînt lăsate în continuare la voia întîmplării. În același timp, e tot atît de limpede că noile generații încep să se scuture de frustrările și timorările părinților lor și ale părinților noștri. Acești copii și tineri devin astfel un „material uman” pe cît de dificil, pe atît de spectaculos de șlefuit. 

Cred că după fiecare bac ar trebui să urmeze un update general (ca să fiu în trend!) al învățămîntului preuniversitar! 

Perlele de la Bac... Bacul de la Perle !

De acord cu litera și cu spiritul articolului, domnule Ștefănescu!

Și totuși... Printre perle se găsesc și „bijuterii” cu imaginație, cu aplomb

... 

cratima asta se da mereu la examene si io nu am invatat despre ea ca am sperat ca anu asta nu se va mai da

...

O asemenea „zicere” ar merita o analiză de formă, de conținut și mai ales de sub-înțelesuri, cum ar fi, de pildă ce, cît și mai ales cum învățăm (nu numai pentru bac)! Nu sînt implicată (prin urmare nici informată cu adevărat) în învățămîntul preuniversitar, dar din modul în care se prezintă „populația” universitară e limpede că formarea personalității, cunoașterea de sineoriginalitateainițiativaautocontrolul și alte componente din sfera educației sînt lăsate în continuare la voia întîmplării. În același timp, e tot atît de limpede că noile generații încep să se scuture de frustrările și timorările părinților lor și ale părinților noștri. Acești copii și tineri devin astfel un „material uman” pe cît de dificil, pe atît de spectaculos de șlefuit. 

Cred că după fiecare bac ar trebui să urmeze un update general (ca să fiu în trend!) al învățămîntului preuniversitar! 

perle si balegar

Totusi, pe vremuri, perlele erau perle, la fel cum pamfletul nu era marlanie si in nici un caz "scutul" unor pseudo-ziaristi care stau la vreo masuta.

In zilele noastre nu numai ca nu mai aruncam perle in calea porcilor ci luam drept perle ceea ce produc acestia. De exemplu:

- perla autentica, dintr-un site de stiri: "Un domn, care venea de la camp pe bicicleta, opreste cinci minute la umbra unui copac dispus sa vorbeasca cu mine".

- balegar: "Mama îmi dă 1500 de lei pe lună să merg la una dintre cele mai de lux săli". Asta nu e perla, e prostie.

- nesimtire: ''Poetul abereaza non-stop, se uita in jur si vede blonde, ingeri cu aripi si ochi".

Noi eram, totusi, mai buni. La selectarea perlelor, macar.

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cel mai mare Gulliver, Alphonse Mucha, cărţi la metrou

● Dacă aveți drum pe la Sibiu, acum sau în toamnă, și vreți să‑i faceți o bucurie unui copil, luați-l de mînă și mergeți să vedeți spectacolul lui Alexandru Dabija Cel mai mare Gulliver (textul lui Gellu Naum). Muzica e semnată de Ada Milea. (Ana Maria Sandu)

● Atenţie, se deschid cărţile! Metrorex şi Editura Litera propun călătorilor-cititori o campanie de încurajare a lecturii. Călătorii surprinși citind o carte primesc încă una, împreună cu un semn de carte. În perioada 18-22 iulie, de luni pînă vineri, în intervalul 9-11. (Matei Martin)

citiţi

Cu ochii-n 3,14

 La Piața Sudului, pe plasele care înconjoară șantierul pentru pasaj, cîteva florărese au agățat coroane mortuare. Nu știu dacă ele au cobit, anticipînd oprirea lucrărilor, sau dacă se pregătesc să le cînte prohodul. (S. G.)

 Nu o dată i-am auzit pe chelnerii restaurantelor din România spunînd: „Îmi pare rău, limonada s-a terminat“. Storsul lămîii poate fi un efort terminator. (A. M.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI