Selma IUSUF | legende urbane

Sanitarii

Mă uit la el pe furiș. Îmi ridic ochii întîmplător, chipurile, și-i fixez un punct la dreapta umărului. Din acel punct arunc cîte o privire la tricoul pe care reușesc în cele din urmă să i-l citesc. Pe tricoul negru scrie șonticăit așa: „I gave up drink, smoking and sex“. Jos, cu litere mai mici, vine și poanta sărăcuță: „It was the worst hour of my life“.

Tricoul ăsta era purtat de un nene la vreo 75 de ani care probabil că habar nu avea ce-i scria pe piepți. Fercheș omul, cu tricoul băgat într-o pereche de pantaloni strînși c-o curea neagră, pantofi făcuți cu cremă, iar tricoul călcat. Cu dungi pe mîneci, cineva trecuse cu drag și cu răbdare fierul de călcat peste toată glumița scrisă în alb, apoi pe spate, pe poalele băgate în pantaloni. Nu știu unde se ducea omul, a coborît cu o stație înaintea mea, cu tricou cu tot, și dus a fost. Sper că nu se ducea la medic, așa cum era, de pildă, să se ducă taică-miu cu niște șosete nou-nouțe pe elasticul cărora scria „Sexy Thing“. Cine naiba gîndește textele astea și cum naiba aleg producătorii, creatorii ăștia să le plaseze? Sexy thing pe șosete? Am văzut chiloți cu mesaje mai potrivite. Ciorapii îi luase maică-mea din piață, de lîngă caise și prune. Nimeni nu se uitase că scrie ceva pe manșetele alea.

Așa ajung să umble bătrîni pe stradă în tricouri cu Metallica sau cu cine știe ce obscură trupă nordică de death-metal rămase de la nepoți. Mamăi în Slayer și tătăiți în AC/DC. Rîdea acum o vreme tot net-ul de o fotografie cu o bătrînă la slujba de duminică în biserică. Femeia își acoperise capul cu o basma imprimată cu frumoase frunze de marijuana. I-a adus nepoata bandană de la Amsterdam, pesemne.

În toată prosteala asta cu texte puse pe tricouri, vezi parcă numai nepotriviri hilare. O grăsuță mănîncă o merdenea și face firimituri pe un tricou pe care scrie „I’m limited edition“. O doamnă acrită, cocoșată sub povara unei plase grele, are și ea un tricou pe care scrie „Too hot to watch“. Am văzut și un nene fezandat bine, care venea de la muncă și moțăia pe scaunul de metrou, pe tricoul căruia erau desenate două mîini cu policarele ridicate în sus de-a stînga și de-a dreapta următorului mesaj: „This guy needs a beer!“ Acel guy își luase cu siguranță porția de bere cu naveta și ar fi avut nevoie de cel mult un somn bun și o aspirină la trezire.

Multe din hainele astea sînt cumpărate cu zecile de prin diverse complexuri comerciale ieftine. Altele sînt, cum ziceam, moștenite de pe la copii și nepoți. Încă multe altele se adună de pe stradă și încep o nouă viață cu ăi de le refolosesc. Poți să fii sigur că dacă pui pe stradă o pungă cu haine, va dispărea în cîteva secunde. Nu se irosesc, vor fi purtate de altcineva sau, în cel mai rău caz, vîndute în cine știe ce second hand-uri. De altfel, nimic din ce ajunge în gunoaiele oamenilor, în afară de resturile de alimente, nu rămîne nefolosit și neluat. Echipe de sanitari ai orașului ajung la tomberoane în zori, înaintea mașinilor de gunoi, și reciclează tot ce poate fi reciclat: pet-uri, haine, cartoane, cutii, lemne, scaune hodorogite, pături și saltele vechi. Îi auzi dimineața sortînd tomberoanele, zi de zi, fără gra­bă, cu gesturi care țin de lucruri făcute și răsfăcute de mii de ori. Orașul are un sistem de reciclare în oamenii ăștia care îngheață în diminețile geroase căutînd între coji de cartofi și care au ajuns să nu tresară și să nu mai simtă nimic în diminețile fierbinți de vară în miasmele de pepene clocit și pielițe de roșii. Ei te salvează de apăsătoarea problemă legată de ce să faci cu hainele prea vechi pentru a fi donate sau cu scaunul de birou căruia i s-a rupt un mîner. Ba oamenii chiar se ajută între ei. Acum cîteva dimineți cineva scosese afară și atîrnase de gard un costum de damă pus frumos pe umeraș. „Luați-l“, scria pe un bilețel înfipt în el. Și tot de curînd cineva a scos afară o masă demontată de la Ikea, împachetată bine, cu șuruburile lipite cu scotch de tăblie. Același cineva făcuse o săgeată mare cu marker-ul spre ele și scrisese, cu trei semne isterice de exclamare: „ȘURUBURILE!!!“

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.

 


0 comentarii 3326 vizualizări
Aparut in Dilema veche, nr. 647, 14-20 iulie 2016

Adăugaţi comentariu

Pentru a putea adăuga un comentariu trebuie să vă conectaţi. Dacă nu aveţi înca un cont, îl puteţi crea acum. În comentariile dumneavoastră vă rugăm să folosiţi un limbaj civilizat.

CONECTARE    CREAŢI-VĂ CONT

PUBLICITATE

 

Cel mai mare Gulliver, Alphonse Mucha, cărţi la metrou

● Dacă aveți drum pe la Sibiu, acum sau în toamnă, și vreți să‑i faceți o bucurie unui copil, luați-l de mînă și mergeți să vedeți spectacolul lui Alexandru Dabija Cel mai mare Gulliver (textul lui Gellu Naum). Muzica e semnată de Ada Milea. (Ana Maria Sandu)

● Atenţie, se deschid cărţile! Metrorex şi Editura Litera propun călătorilor-cititori o campanie de încurajare a lecturii. Călătorii surprinși citind o carte primesc încă una, împreună cu un semn de carte. În perioada 18-22 iulie, de luni pînă vineri, în intervalul 9-11. (Matei Martin)

citiţi

Cu ochii-n 3,14

 La Piața Sudului, pe plasele care înconjoară șantierul pentru pasaj, cîteva florărese au agățat coroane mortuare. Nu știu dacă ele au cobit, anticipînd oprirea lucrărilor, sau dacă se pregătesc să le cînte prohodul. (S. G.)

 Nu o dată i-am auzit pe chelnerii restaurantelor din România spunînd: „Îmi pare rău, limonada s-a terminat“. Storsul lămîii poate fi un efort terminator. (A. M.)

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI