Bordeie si obiceie

Maria IORDĂNESCU | Lasă-ţi copiii să vină la tine

Nimic nou pe frontul sindicaliştilor

 
 

Vreau să aflu mai multe despre activitatea Federației Sindicatelor Libere din Învățămînt. Intru pe site-ul federației și dau click pe fiecare secțiune în parte. 

citiţi

Eugen ISTODOR | Negustori şi muşterii

Tichet contra învăţătură. Grădiniţa din Apata, Braşov

 
 

Am fost „Profesor pentru o zi“, în programul Asociației Ovidiu.ro. Și m-am tot gîndit la cum merg lucrurile în Apata, Brașov. Cum merg lucrurile. Apata nu e singurul loc așa. Apata nu e sfîrșitul lumii.

citiţi

Constanţa VINTILĂ-GHIŢULESCU | Ceaslov story

Cui aparţine lumea rurală?

 
 

„…România lor, o Românie plină de mizerie şi de suferinţă, la sate sau la oraşe, de boală şi de moarte; o ţară pe alocuri hidoasă pe care nu o iubesc în starea în care se află şi pe care, în consecinţă, încearcă să o schimbe.“ 

citiţi

Bogdan TĂNASE | bolero de travel

Să priveşti un rîu de ţară în ochi

 
 

Într-un spaţiu destul de restrîns, de cîteva sute de metri pătraţi, de-o parte şi de alta a liniştitului rîu Gyeong, ajuns la cîmpia de lîngă Yongin, se găseau trei restaurante, dispuse ca într-un banc asiatic: unul chinezesc, unul japonez şi unul coreean. 

citiţi

bolero de travel

Despre frica de a călători singur - interviu cu Rupert Wolfe MURRAY

 
 

L-am cunoscut pe Rupert Wolfe Murray în studenţie. De curînd, a lansat un nou site numit „Independent Travel Blog“ (www.wolfemurray.com) pentru persoanele care vor să călătorească singure prin lume. Anul acesta îşi va lansa cartea Nouă luni în Tibet, un memoriu despre cum a călătorit singur cînd avea 23 de ani.

citiţi

Codrin Liviu Cuţitaru | prezentul discontinuu

„Deranjamentul“ cultural

 
 

Mă aflam într-un stagiu academic la Universitatea Sheffield şi, la un moment dat, am fost invitat la cină de cunoscutul shakespeareolog Michael Hattaway. Convivii noştri erau soţia profesorului şi fratele ei. Eu venisem cu un cadou românesc forte: o horincă de cincizeci de grade, care reuşi cumva să încingă spiritele. 

citiţi

Andrei Pippidi | SOS Bucuresti

Cum au fost Bucureştii odinioară

 
 

Expunerea antichităţilor bucureştene pe care a întreprins-o Caselli se înscrie în continuarea bravului maior Papazoglu, după cum literatura pe care a scris-o, de „romane istorice“, urma exemplul lui N.D. Popescu din generaţia precedentă. Merită remarcat, totuşi, că el se străduia conştiincios să aducă la zi informaţia.

citiţi

Andrei Pippidi | SOS Bucuresti

Amintiri de pe Calea Văcăreşti

 
 

Am primit o vizită care m-a hotărît să reiau seria de articole, după o întrerupere la care fusesem silit de lipsa materialului de care aveam nevoie: chiar cînd se găsesc case a căror dărăpănare le vădeşte şi vechimea, şi pericolul de a fi demolate într-un viitor inevitabil, lipsesc numele celor care le-au construit sau locuit.

citiţi

Andrei Pippidi | SOS Bucuresti

Un afiş

 
 

De cînd a început toamna, aştept să nu-l mai văd, dar ultima oară cînd am trecut prin Bucureşti, acum zece zile, era încă acolo şi, desigur, la întoarcerea mea va mai fi pe zidurile Universităţii. Avem pasiunea aniversărilor. Unde întorci ochii, găseşti proclamarea vîrstei venerabile a oraşelor şi a instituţiilor.

citiţi

Andrei Pippidi | SOS Bucuresti

Şi muzeele se schimbă, nu-i aşa?

 
 

O impresie şi mai bună veţi avea dacă veţi intra în Palatul Suţu, unde e expoziţia „Primăria oraşului Bucureşti 1866-1944. Serviciul tehnic“. Autoarea este doamna Cezara Mucenic, a cărei experienţă a beneficiat de sprijinul a vreo 20 de arhitecţi, muzeografi, conservatori, restauratori şi fotografi.

citiţi

Soluţie implementată de Tremend
SATI